Casa Memorială Vasile Alecsandri, Mirceşti

Casa Memorială Vasile Alescandri se află faţă de Comuna Săbăoani la o distanţă de 10 minute (7,1 km) dacă se va merge pe drumul comunal DC52 apoi pe DJ208 (drumul spre Paşcani);

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este Casa-memoriala-V.-Alecsandri1.jpg

Este un Muzeu înfiinţat în casa în care a locuit scriitorul Vasile Alecsandri (1821-1890) în satul Mirceşti, Jud. Iaşi. Aici sunt expuse diferite obiecte cu valoare memorială. A fost inaugurat ca muzeu la 9 iunie 1957. Casa a fost construită între anii 1861- 1867 după planurile scriitorului. Iniţial au fost construite două camere şi un hol, apoi a fost mărită. Aici a locuit împreună cu soţia lui Paulina Lucaşievici între anii 1866- 1890. In aceasta minunata casa a compus cea mai mare parte din operele sale, tot aici au fost găzduiţi prietenii poetului aflaţi în vizită: Ion Ghica, Costache Negri, Titu Maiorescu, A.D. Xenopol, Franz Liszt, Barbu Lăutaru;

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este Casa-memoriala-V.-Alecsandri3-1024x547.jpg

Casa a fost lăsată moştenire soţiei sale Paulina (1840-1921). În anul 1914 şi-a lăsat averea nepoatelor sale Elena şi Margareta Catargi, acestora revenindu-le obligaţia să doneze averea Academiei Române (1914- 1944). După al II-lea Război Mondial moşia a fost luată abuziv de către statul român. După înlăturarea regimului comunist casa memorială a trecut în patrimoniul public al Consiliului Judeţean Iaşi iar în 2005 Academia Română a reintrat în posesia casei memoriale de la Mirceşti;

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este Casa-memoriala-V.-Alecsandri4-1024x563.jpg

În curtea casei, Academia Română a construit între anii 1925-1927 un mausoleu în stilul vechilor zidiri mănăstireşti în care au strămutat osemintele scriitorului. Acestea fuseseră iniţial într-o criptă din curtea casei sale. În data de 19 mai 1928 aici sunt strămutate şi rămăşiţele pământeşti ale părinţilor poetului aduse de la Biserica „Sf. Spiridon” din Iaşi, precum şi ale soţiei sale Paulina Alescandri;

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este Mausoleul-V.-Alecsandri-1024x691.jpg