Ziua Națională a Plăcintei
Pe 23 ianuarie sărbătorim Ziua Națională a Plăcintei (PieDay), o zi dedicată acestui preparat clasic, gustos și versatil, care a cucerit gusturile oamenilor de mii de ani. Plăcintele sunt apreciate pentru simplitatea, gustul și varietatea lor: dulci sau sărate, cu fructe, brânză, carne, legume sau ciocolată, ele sunt un desert sau fel principal în multe culturi.
Cuvântul românesc plăcintă provine din limba latină placenta, unde înseamnă „prăjitură”, „turtă” sau „plăcintă”. Această origine latină arată legătura preparatului cu tradițiile antice de oferire a mâncării drept jertfă sau simbol de sărbătoare.
Ziua Națională a Plăcintei a fost inițiată în Statele Unite în anii 1970 de Charlie Papazian, un inginer și profesor pasionat de gătit. A ales să fie sărbătorită pe 23 ianuarie, ziua sa de naștere, și a devenit oficială în 1986. Scopul este simplu: să ne bucurăm de acest preparat clasic, fie că îl coacem acasă sau îl savurăm de la brutării și restaurante.
Plăcintele au o istorie de mii de ani, fiind menționate încă din perioada neolitică (aproximativ 9500 î.Hr.):
– Egiptul Antic: plăcintele erau numite „galettes” și erau umplute cu orz, ovăz sau secară, îndulcite cu miere. Dovezi ale acestora se găsesc pe pereții mormântului faraonului Ramses al II-lea (1304–1237 î.Hr.).
– Grecia Antică: Grecii preparau un aluat din făină și apă, amestecat cu grăsime, în care înfășurau bucăți de carne, pentru a păstra sucurile și a facilita transportul pe mare.
– Roma Antică: în anul 160 î.Hr., politicianul roman Marcus Porcius Cato menționa în De Agri Cultura plăcinta denumită placenta sau „libum”, asemănătoare cu prăjitura cu brânză, oferită ca jertfă zeilor. Romanii au răspândit rețeta în întreaga Europă.
– Evul Mediu și perioada Tudorilor: plăcintele timpurii erau cu carne, servite ca fel principal. În Anglia, plăcintele dulci cu fructe au apărut în jurul anului 1500. Regina Elisabeta I ar fi gătit prima plăcintă cu cireșe, iar alte sortimente erau făcute cu pere, gutui sau mere.
– America: plăcintele au fost aduse de coloniștii englezi și au devenit rapid un desert tradițional, parte din cultura americană. Expresia „as American as apple pie” subliniază cât de îndrăgit a devenit preparatul.
Tipuri de plăcinte: Plăcintele pot fi dulci sau sărate și se găsesc în multe forme și arome: Dulci: mere, vișine, prune, ciocolată, brânză sau nuci. Sărate: carne, legume, cartofi, brânzeturi. Unele plăcinte istorice foloseau carne sau păsări mici, iar crusta era folosită ca suport sau mânere, fiind adesea aruncată după ce umplutura era consumată.
Cum să sărbătorim Ziua Națională a Plăcintei?
Coaceți o plăcintă acasă: fie că este cu fructe, brânză sau carne. Mergeți la brutăria sau restaurantul preferat și savurați o felie. Faceți o plăcintă creativă, combinând ingrediente neobișnuite, cum ar fi scorțișoară, nuci sau ciocolată.
Plăcintele nu sunt doar un desert sau un preparat gustos, ele sunt o parte a istoriei, tradiției și bucuriei împărtășite. Ziua Națională a Plăcintei ne amintește să ne bucurăm de aceste delicii și să păstrăm tradiția vie, de la rețetele antice egiptene și romane, până la felurile preferate de astăzi.
