Liceul Teoretic „Vasile Alecsandri”

 

Motto: „Învăţătura e ca aurul are preţ oriunde” (Epictet)

Prima Scoală din Săbăoani a fost înfiinţată în anul 1863, suferind în timp de unele modificări atât în ceea ce priveşte structura clădirilor, cât şi prin introducerea diferitelor forme de învăţământ.
În anu 1873 a avut loc construirea primei şcoli de stat iar în 1886 înfiinţarea „Şcolii de Fete„.


Anul 1894 a însemnat unirea celor două şcoli sub denumirea „Şcoala Primară Rurală Superioară„, sub acest titlu a funcţionat până în anul 1948, când a fost înfiinţată „Şcoala Elementară ciclul II„.
În anul 1902, cei de atunci au găsit oportună înfiinţarea unei „Şcoli de Băieţi” şi reînfiinţarea „Şcolii de Fete” în 1908.

 

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este Liceul-Sabaoanu-1024x576.jpg


În 1957, a avut loc unirea tuturor şcolilor sub denumirea de  „Şcoala Elementară de 7 ani„, iar în anul 1961, a primit numele de „Şcoala Medie Săbăoani„, apoi înfiinţarea învăţământului liceal, iniţial cu orientare teoretică, având două clase pentru fiecare an de studiu, o clasă de profil uman, şi alta de profil real, celelalte fiind clase de gimnaziu.
După câţiva ani, liceul s-a mutat în incinta şcolii generale, având în vecinătate internatul. Între timp în Săbăoani (1962-1975), s-au construit noi clădiri destinate învăţământului.

 

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este liceul-sabaoani2-1024x649.jpg


Profilul unităţii de învăţământ a fost schimbat în anul 1978 din liceu cu profil teoretic în liceu cu profil agro-industrial, fiind mutat în clădirea principală de astăzi a instituţiei.

În anul 1990 a revenit la filiera teoretică, iar în anul 2002 Şcoala Gimnazială şi Liceul au fost unificate sub denumirea Liceul Teoretic „Vasile Alecsandri”, cu clasele I-XII.
Această unitate şcolară a contribuit mult la progresul cultural şi social al satului, la educarea şi formarea a generaţii de elevi, pregătiţi de dascăli valoroşi.

Prima directoare din istoria Liceului a fost D-na Ionescu Zânica, apoi au urmat:

 – D-nul Nicolae Havrici (1961-1962);

 – D-nul Gheorghe Bunghez (1962-1963);

 – D-nul Paul Findrihan (1963-1966);

 – D-nul Mihai Percă (1966-1976);

 – Ludovic Vasile (1976-1984);

 – D-na Emilia Scacun (1984-1987);

 – D-nul Petru Bacoşcă (1987-1990);

 – D-nul Dan Aramă (1990-1991);

 – D-na Gabriela Nancă (1991-2001);

 – D-na Iuliana Doljescu (2001-2008);

 – D-na Liliana Gligor (2008-2018);

 – D-na Ciobanu Ioana (2018- Prezent).

În anul 2011, Liceul „Vasile Alecsandri” a împlinit 50 ani de existenţă, cu această ocazie s-a ridicat un Monument în cinstea Poetulului nostru Vasile Alecsandri (1821- 1890).

Nu uita să distribui dacă ți-a plăcut:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *