1 decembrie- Ziua Naţională a României

Ziua României sau Ziua Marii Uniri, este sărbătoarea naţională a României, marcând un moment important din viaţa românilor şi anume cel în care Marea Adunare de la Alba Iulia a votat Unirea Transilvaniei cu România în anul 1918 , românii amintindu-şi an de an de lupta grea pe care au dus-o strămoşii noştri pentru a aduce poporul sub acelaşi steag;

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este 1-decembrie-1918-Alba-Iulia.jpg

Ziua României a fost la început în data de 10 mai, între anii 1866-1947, marchând momentul în care Regele Carol I a sosit pentru prima dată în Bucureşti, în acceaşi zi a depus jurământ ca Domnitor în faţa Adunării reprezentative a Principatelor Române Unite, apoi pe data de 23 august între anii 1948-1989, marchând întoarcerea armatelor împotriva Germaniei naziste şi arestarea guvernului condus la acea vreme de Ion Antonescu în anul 1944;

Ziua de 1 decembrie stabilită printr-o lege adoptată în data de 31 iulie 1990 de parlamentul dominat de FSN (Frontul Salvării Naţionale), şi promulgată de preşedintele de la acea vreme Ion Iliescu, a fost proclamată Zi Naţională şi sărbătoare publică în România,  făcând trimitere la Unirea Transilvaniei, Banatului, Crişanei şi Maramureşului cu România în anul 1918, respectiv la Proclamaţia de la Alba Iulia care a avut loc în data de 1 decembrie 1918;

                                       1 Decembrie, Alba Iulia

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este 1-decembrie-Alba-Iulia-1024x591.jpg

Ceea ce a favorizat aceasta pagină de istorie este datorită urmării luptei naţiunii noastre în Primul Război şi a unui context internaţional favorabil şi anume prin dispariţia Imperiul-Austro-Ungar dar şi a Rusiei Ţariste, ceea ce a permis realizarea idealului naţional prin unirea cu teritoriile istorice graţie principiului autodeterminării popoarelor;

                                    1 Decembrie, Bucureşti

   Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este manifestatii-militare-Bucuresti-1-decembrie-1024x633.jpg             

Cu această ocazie au loc numeroase manifestaţii militare şi religioase în întreaga ţară, dar mai ales la Alba Iulia locul unde s-a înfăptuit Unirea, patrioţii arborează cu mândrie tricolorul simbol al Unirii şi al solidarităţii naţionale, de asemenea au loc concerte de muzică populară în aer liber unde se consumă preparate tradiţionale, cum este de exemplu fasolea cu ciolan afumat la ceaun;

  

Culorile drapelului naţional prezintă benzi verticale colorate, începând de la lance: albastru cobalt, galben crom şi roşu vermion, aceste culori ar fi fost utilizate încă din vechime de către români fiind regăsite pe diplomele emise de Mihai Viteazul, pe scuturi, pe elemente decorative, erau folosite fără ideea modernă de „naţiune”, dar ca simbol al naţiunii româneşti apare la începutul sec. al XIX-lea în picturile de pe pânza drapelului Răscoalei lui Tudor Vladimirescu, unde li se atribuie pentru prima oară semnificaţia : Libertate (albastrul cerului), Dreptate (galbenul ogoarelor), Frăţie (roşul sângelui);

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este Tricolorul-romanesc-2.jpg

Ziua drapelului: în ziua de 26 iunie 1848 a fost emis decretul nr. 1 al Guvernului Provizoriu al Ţării Româneşti, prin care tricolorul roşu-galben-albastru devenea Drapel Naţional, ziua de 26 iunie a fost proclamată drept Ziua drapelului naţional al României, prin legea nr. 96 din 20 mai 1998;

Drapelul românesc poate fi confundat cu drapelele Republicii Moldova (stat situat în Sud-Estul Europei), Andorrei (ţară aflată în Sud-Vestul Europei), Ciadului (ţară situată în Centrul Africii), având la fel drapelul compus din culorile albastru, galben şi roşu doar că albastrul din drapelul românesc este albastru-cobalt, pe când drapelul Ciadului este albastru-indigo, cei ce se ocupă de studierea steagurilor din diferite epoci şi ţări, sunt numiţi vexilologi (Vexilologia fiind o disciplină a istoriei);

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este Tricolorul-romanesc.jpg

„Deşteaptă-te române” este imnul naţional al României începând cu anul 1990, pentru o vreme a fost imnul naţional al Republicii Democratice Moldoveneşti în anul 1917-1918, şi al Republicii Moldova între anii 1991-1994, începând din 1848 a fost un cântec drag românilor datorită mesajului de patriotism şi libertate, nu se ştie exact cine a fost autorul real al melodiei, sunt mai multe ipoteze cum că ar fi poetul Andrei Mureşanu (poemul său „Un răsunet” scris pe melodia anonimă a unui vechi imn religios „Din sânul maicii mele”, denumit ulterior „Deşteaptă-te române”), profesorul de muzică Gheorghe Ucenescu (elev şi colaborator al lui Anton Pan, este presupusul autor moral al melodiei), şi poetul român de origine bulgară Anton Pan fiind presupusul compozitor al imnului;

Prima înregistrare s-a făcut pe disc, în interpretarea solistului Alexandru Pascu în anul 1900 S.U.A, cea dintâi înregistrare instrumentală a fost făcută de Fanfara Batalionului II Pionierii din Bucureşti reunită cu Fanfara Regimentului Ştefan cel Mare din Iaşi în anul 1910, iar pentru prima dată a fost înregistrat pe disc în varianta corală de către corul „Ion Vidu” din Lugoj, în anul 1910;

 

Deşteaptă-te, Române!

Deşteaptă-te, române, din somnul cel de moarte,

În care te-adânciră barbarii de tirani!

Acum ori niciodată, croieşte-ţi altă soartă,

La care să se-nchine şi cruzii tăi duşmani.

 

Acum ori niciodată să dăm dovezi la lume

Că-n aste mâni mai curge un sânge de roman,

Şi că-n a noastre piepturi păstrăm cu fală-un nume

Triumfător în lupte, un nume de Traian!

 

Înalţă-ţi lata frunte şi caută-n giur de tine,

Cum stau ca brazi în munte voinici sute de mii;

Un glas ei mai aşteaptă şi sar ca lupi în stâne,

Bătrâni, bărbaţi, juni, tineri, din munţi şi din câmpii!

 

Priviţi, măreţe umbre, Mihai, Ştefan, Corvine,

Române naţiune, ai voştri strănepoţi,

Cu braţele armate, cu focul vostru-n vine,

„Viaţa-n libertate ori moarte!” strigă toţi.

 

Pre voi vă nimiciră e pizmei răutate

Şi oarba neunire la Milcov şi Carpaţi!

Dar noi, pătrunşi la suflet de sfânta libertate,

Jurăm că vom da mâna, să fim pururea fraţi!

 

O mamă văduvită de la Mihai cel Mare

Pretinde de la fii-şi azi mână d-ajutori,

Şi blastamă cu lacrimi în ochi pe orişicare,

În astfel de pericol s-ar face vânzători!

 

De fulgere să piară, de trăsnet şi pucioasă,

Oricare s-ar retrage din gloriosul loc,

Când piatra sau mama, cu inima duioasă,

Va cere ca să trecem prin sabie şi foc!

 

N-ajunse iataganul barbarei semilune,

A cărui plăgi fatale şi azi le mai simţim;

Acum se vâră cnuta în vetrele străbune,

Dar martor ne e Domnul că vii nu o primim!

 

N-ajunse despotismul cu-ntreaga lui orbire,

Al cărui jug din seculi ca vitele-l putrăm;

Acum se-ncearcă cruzii, în oarba lor trufie,

Să ne răpească limba, dar morţi numai o dăm!

 

Români din patru unghiuri, acum ori niciodată

Uniţi-vă în cuget, uniţi-vă-n simţiri!

Strigaţi în lumea largă că Dunărea-i furată

Prin intrigă şi silă, viclene uneltiri!

 

Preoţi, cu crucea-n frunte căci oastea e creştină,

Deviza-i libertate şi scopul ei preasfânt.

Murim mai bine-n luptă, cu glorie deplină,

Decât să fim sclavi iarăşi în vechiul nost’ pământ!

 

Poezii:

Ţara mea, de Otilia Cazimir             

Frumoasă mi-e ţara străveche,        Frumoasă mi-e ţara cea nouă,  

Întinsă pe munţi şi pe văi,               Când râde cu râs tineresc,

Cu fete cu flori la ureche,                Cum râde grădina când plouă

Cu mândri şi ageri făcăi!                 Şi florile când înfloresc.

 

Tricolorul, de Irimie Străuţ

Din culori de curcubeu               Trei culori, ca trei petale,

Împletită în cunună                     Le alătur şi-mi fac steag

Trei cu dragoste-mi aleg             Roşu, galben şi albastru   

Pentru patria străbună.                Tricolorul ţării drag.

 

Limba Românească, de Gheorghe Sion

 1. Mult e dulce şi frumoasă                         4. Fraţi ce-n dulcea Românie

  Limba ce-o vorbim,                                         Naşteţi şi muriţi

  Altă limbă-armonioasă                                   Şi-n lumina ei cea vie 

  Ca ea nu găsim.                                               Dulce vieţuiţi!

 

2. Saltă inima-n plăcere                                  5. De ce limba românească

    Când o ascultăm,                                            Să n-o cultivăm?

    Şi pe buze-aduce miere                                  Au voiţi ca să roşească

    Când o cuvântăm.                                          Ţarna ce călcăm?

 

3. Românaşul o iubeşte                                6. Limba, ţara, vorbe sfinte

   Ca sufletul său,                                             La strămoşi erau;

   Vorbiţi, scrieţi româneşte,                            Vorbiţi, scrieţi româneşte,

   Pentru Dumnezeu.                                        Pentru Dumnezeu!

 

Nu uita să distribui dacă ți-a plăcut:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *