14 septembrie- Înălţarea Sfintei Cruci
Înălţarea Sfintei Cruci este celebrată în fiecare an pe data de 14 septembrie, fiind una dintre cele mai importante sărbători ale creştinismului cunoscută în popor drept Ziua Crucii, amintind credincioşilor despre patimile şi moartea lui Isus, crucea devenind astfel Simbolul Mântuirii;
Cuvântul cruce provine din cuvântul latin crux, crucis, care înseamnă stâlp (un par înfipt în pământ), este unul dintre simbolurile cele mai raspândite şi printre cele mai vechi fiind pictat în peşterile preistorice iar în Europa preromană şi precreştină a fost un simbol preferat al celţilor prin monezile care ne stau mărturie, a fost preluat ca simbol legat de divinităţi odată cu apariţia civilizaţiilor istorice, exemplu fiind Egiptul unde crucea coptă sau ankh (sensul era cel al vieţii sau imortalităţii) era găsită adesea în mâna diverşilor zei egipteni, pe pereţii sau pe sarcofagele mormintelor lor, la apariţia lui, creştinismul a integrat simbolul străvechi regăsit apoi în multe culte anterioare;
Hramul Bisericii Înălţarea Sfintei Cruci, Săbăoani
Semnul crucii a fost folosit încă din vremea Bisericii primare atât în cult dar şi ca semn de recunoştinţă, de apartenenţă la comunitatea creştină, ca un semn de prietenie din cauza persecuţiilor împotriva creştinilor, prima referinţă cunoscută despre semnul crucii este semnul crucii pe frunte care apare în scrierile lui Tertulian 150-220 d.Hr. (a fost primul scriitor creştin timpuriu, supranumit şi „părintele creştinătăţii apusene” datorită scrierilor publicate în limba latină), care afirma despre creştini „că la fiecare pas şi la orice mişcare,…în toate lucrările zilnice fac semnul crucii pe frunte”, apoi apare semnul făcut pe toată partea de sus a corpului, astfel prima atestare scrisă a acestei forme extinse apare în viaţa Sfintei Nino (sau Nina, fiind cea care a iniţiat convertirea georgienilor la creştinism), în secolul al V-lea când a vindecat-o pe regina iberică Nana „după o îndelungă rugăciune a luat crucea şi a atins cu ea capul, picioarele apoi umerii reginei, făcând semnul crucii şi de îndată a fost vindecată”;
Interior Biserica Înălţarea Sfintei Cruci, Săbăoani
Crucea reprezintă semnul iubirii infinite a lui Isus faţă de noi oamenii, cu braţele deschise pe cruce, parcă îmbrăţişează întreaga lume, în cruce găsim alinare, vindecare şi sens pentru viaţă, ne ajută să găsim mai uşor drumul spre casa Tatălui, cum spune Isus :„Cine vrea să vină după mine, să renunţe la sine, să-şi ia crucea şi să mă urmeze”;
De ce facem semnul crucii diferit? Semnul crucii pe care îl facem indică faptul că suntem creştini, mărturisind credinţa noastră faţă de Isus, la catolici direcţia semnului crucii care iniţial era de la umărul drept la cel stâng, cum este astăzi la ortodocşi, a fost schimbată în secolul al XIII-lea de către Papa Inocenţiu al III-lea, care a hotărât ca semnul crucii să fie făcut cu trei degete, de la frunte la piept şi de la umărul drept la cel stâng, această decizie a fost luată după Marea Schismă din 1054, eveniment ce a împărţit creştinismul în două mari ramuri: vestică sau cea catolică şi cea estică sau ortodoxă;
Ce reprezintă Crucea? reprezintă Sfânta Treime: Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh;
Se spune că soldaţii romani, cei care l-au răstignit pe Isus, după punerea lui în mormânt, ar fi aruncat cele trei cruci într-o cisternă de apă săpată în piatră, din imediata apropiere a Golgotei, unde se colecta apa necesară consumului. Cu timpul, gunoaiele au fost aruncate acolo, în vechea cisternă, acoperind crucile, iar după trei secole, în anul 326, Împărăteasa Elena, mama Împăratului Constantin cel Mare, ajunsă la Ierusalim în căutarea locurilor sfinte a poruncit să sape după ele, crucea pe care fusese răstignit Mântuitorul a fost uşor identificată, fiind singura care avea bătute cuie în ea, fiindcă cei doi tâlhari au fost legaţi cu funii de crucile lor;
Cea mai mare parte a Crucii, a fost pusă în Bazilica „Sfânta Cruce”din Ierusalim, zidită de împărăteasa Elena, mai târziu Episcopul Ierusalimului Macarie a înălţat-o spre închinarea tuturor în ziua de 14 septembrie, de atunci a rămas sărbătoarea Înălţarea Sfintei Cruci pe această dată, iar mai târziu în anul 335, a fost depusă în Biserica Sfântului Mormânt, construită de Constantin cel Mare, tot aici a fost pusă şi placa pe care Pilat pusese să se scrie INRI („Isus Nazarineanul, Regele Iudeilor”);
Fragmente din Cruce au fost trimise de împărăteasa Elena fiului ei, la Roma, iar alte bucăţi din Cruce au fost trimise la Constantinopol, din cauza deselor asedii la care au fost supuse Cetăţile Ierusalim şi Constantinopol, multe din fragmentele din Sfânta Cruce au fost pierdute, se spune că Sfânta Cruce ar fi fost lucrată din trei feluri de lemn: cedru, chiparos şi măslin sau chiparos, ulm şi merişor;
Cea mai mare parte din Cruce, se află pe Muntele Athos, Grecia, la Mănăstirea Xiropotamu, alte fragmente se află şi în Franţa, Germania, Italia, Belgia, Spania;
Mănăstirea Xiropotamu, Grecia
Putrăm crucea la gât, o întâlnim pe turnurile bisericilor, o avem în casele noastre, o întâlnim la intersecţii de drumuri, facem semnul sfintei cruci ori de câte ori avem ocazia în semn de respect şi recunoştinţă în cinstea lui Isus care s-a jertfit pentru noi, dându-şi viaţa pe cruce;
Ştiaţi că : sunt peste 20 tipuri de forme de cruce: greacă, latină, ortodoxă, crucea papală cu trei traverse orizontale reprezentând cele trei funcţii fundamentale ale papei (învăţător, păstor şi preot), cruce în formă de T (Tau, iniţiala zeului Tamuz) sau franciscană, crucea Sfântului Andrei sau în formă de X, crucea Sfântului Petru sau cruce întoarsă, crucea Sfântului Gheorghe, cruce bască, cruce celtică sau crucea lui Odin, cruce egipteană sau ankh, cruce furcată în formă de Y, cruce cu vârfuri, cruce cvadruplă, cruce ancorată, cruce cu trifoi, cruce patriarhală sau lorenă, cruce malteză, cruce ierusalimiteană, cruce occitană, cruce gamată sau svastika, cruce serbă, cruce hughenotă, cruce scandinavă sau crucea lui Olaf, crucea protestantă din Mundolsheim.
