Eroii din Primul Război Mondial

Principalul scop al participării României la Primul Război Mondial, din august 1916, a fost eliberarea provinciilor istorice româneşti: Ardealul, Crişana, Maramureş, Banatul şi Bucovina, de sub stăpânirea monarhiei austro-ungare şi unirea lor cu patria-mamă.

În Primul Război Mondial au fost chemaţi la arme peste 12.000 de catolici din Dieceza de Iaşi, jumătate dintre ei nu s-au mai întors.

                                        Monument – 1928 (foto):

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este monum-1024x597.png

 

Importanta comunitate catolică din Săbăoani a contribuit la unificarea tuturor românilor prin sacrificiul suprem a 79 tineri din Săbăoani şi 15 tineri din Traian, care şi-au pierdut viaţa în timpul Primului Război Mondial.

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este monu4-1024x802.jpg

Pentru a le păstra vie memoria şi pentru a putea fi cinstiţi aşa cum se cuvine, parohul de atunci Pr. Anton Benedict Bişoc, încă din anul 1919, a luat iniţiativa ridicării unui monument al respectivilor eroi. Timp de trei ani părintele a adunat bani de la săteni, astfel că în vara anului 1922, suma adunată se ridică la 30.000 lei.

 

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este monu5-1024x796.jpg

Locaţia monumentului este cât se poate de centrală, acesta fiind construit într-o piaţă aflată la intersecţia a patru străzi principale, în apropierea Bisericii „Sfântul Mihail Arhanghelul”.

Monumentul este opera sculptorului Tito Cambi, are înălţimea de 7 metri, are forma de piramidă, cu o cruce în vârf, fiind aşezat pe un soclu în trepte.

 

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este monu1-1024x835.jpg

În momentul sfinţirii, monumentul era lucrat în piatră albă, iar pe plăcile de granit de pe trei feţe ale soclului erau scrise numele eroilor pe trei coloane, iar ultimele două nume din Traian au fost adăugate ulterior înscrierii celorlalţi. Între timp monumentul a fost renovat şi puţin modificat.

 

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este monu2-1024x834.jpg

În vederea sfinţirii monumentului, hramul Bisericii din Săbăoani a fost transferat în anul 1922, de la 29 septembrie la 1 octombrie.

La sfinţire a participat Episcopul de Iaşi Alexandru Th. Cisar, autorităţile civile şi militare.

Aşa cum se obişnuia, monumentul a avut şi naşi : 65 perechi de săbăoneni.

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este monu3-1024x784.jpg

 

 

 

Sursa: ercis.ro

 

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *