Marele Sculptor Român- Constantin Brâncuşi
„Oamenii nu îşi mai dau seama de bucuria de a trăi, pentru că nici nu mai ştiu să privească minunile naturii”– Constantin Brâncuşi
Marele sculptor Constantin Brâncuşi s-a născut pe data de 19 februarie 1876, în satul Hobiţa, Comuna Peştişani, Judeţul Gorj. Este al şaselea fiu al lui Radu Nicolae şi al Mariei Brâncuşi, copilăria sa a fost marcată de dese plecări de acasă şi de ani lungi de ucenicie în ateliere de boiangerie, prăvălii şi birturi.
Sculpturile sale se remarcă prin eleganţa formei şi utilizarea sensibilă a materialelor, importanţa acordată luminii şi spaţiului reprezintă o trăsătură caracteristică a creaţiei sculptorului român, influenţând radical arta modernă de formă în sculptură, pictură şi desen;
În anul 2016, ziua de 19 februarie, a fost declarată Sărbătoare Naţională, printr-o lege promulgată de Preşedintele României, legea prevede că în această zi autorităţile administraţiei publice locale şi centrale, pot organiza, sprijini logistic şi material manifestări cultural-artistice dedicate marelui sculptor;
Casa memorială din Hobiţa, judeţul Gorj
Marele artist îşi începe cursurile primare la Hobiţa şi le încheie la Brădiceni, de mic copil obişnuia să plece de acasă, petrecând ani lungi de ucenicie în ateliere de boiangerie (vopsitorie) şi prăvălii. Între anii 1894-1898 a urmat Şcoala de Arte şi Meserii din Craiova. În anul 1902 a absolvit Şcoala de Belle Arte din Bucureşti, în anul 1904 pleacă pe jos spre Paris;
În anul 1905 reuşeşte la concursul de admitere la prestigioasa Şcoala Naţională Superioară de Arte Frumoase din Paris, când atingând limita de vârstă, părăseşte şcoala. În anul 1907 îşi închiriază un atelier pe strada Impasse Rosin în Paris, ceea ce va deveni locul lui de creaţii până la moarte, aici şi-a creat o lume al lui cu un cadru şi o atmosferă românească. Acesta se află în apropierea Muzeului Naţional de Artă Modernă din Paris (Centre Pompidou), unde există un număr important de lucrări ale lui;
Atelierul lui Brâncuşi, Paris-Franţa
În perioada anilor 1900-1902, sculptorul român sub îndrumarea medicului Dimitrie Gerota, realizează o statuie de ghips numit Ecorşeul sau Jupuitul, primind medalia de bronz pentru concursul de „Anatomie” organizat de Şcoala de Belle Arte din Bucureşti. Lucrarea a fost făcută după modelul mulajului statuii lui Hermes Capitolinul (statuie în marmură a unui nud de bărbat tânăr), aflat la Muzeul Capitolin din Roma. Statuia originală Ecorşeul, se află astăzi în colecţia Universităţii Naţionale de Arte din Bucureşti;
În anul 1903, la 27 de ani, i se încredinţează cea dintâi comandă pentru un monument public: Bustul Generalului medic Carol Davila, care se află şi acum expusă în interiorul Muzeului Militar Naţional din Bucureşti;
Primul său eveniment internaţional a avut loc în anul 1906, la Salonul de Toamnă de la Paris, expunând trei lucrări în piatră: „Copilul”, „Orgoliu”, şi „Portretul lui M.G.Lupescu”;
Ultima sa operă a fost „Grand Coq”, realizat din ipsos, este finalizată la Paris în anul 1949, se află în Parcul de Sculptură în aer liber din oraşul Martigny din Elveţia, Brâncuşi ar fi spus despre operă că „Le Coq c’est moi”(„Cocoşul sunt eu”);
„Liga Femeilor Gorjene” condusă de către Arethia Tătărescu, (soţia lui Gheorghe Tătărescu, fost prim-ministru al României), l-a convins pe Brâncuşi să realizeze Ansamblul Monumental de la Târgu-Jiu, iar lucrările au fost finanţate în întregime de către această Ligă. Aceasta conţine „Masa Tăcerii”, „Poarta Sărutului” şi „Coloana fără Sfârşit”, este un omagiu adus eroilor căzuţi în timpul Primului Război Mondial. Acestea sunt dispuse pe acceaşi axă, orientată de la apus spre răsărit, cu o lungime totală de 1275 metri;
„Coloana fără sfârşit” se află într-un parc aflat chiar la intrare în Târgu-Jiu, pe drumul ce duce către Râmnicu Vâlcea, iar Poarta sărutului şi Masa tăcerii se găsesc în Parcul Central aflat în zona centrală a oraşului. Cele 2 parcuri sunt unite de o stradă de 1km şi jumătate numită Calea Eroilor, acest drum a fost gândit chiar de Brâncuşi să facă parte din conceptul său arhitectural;
„Masa Tăcerii”, este lucrată în piatră de Banpotoc, finalizată în data de 27 octombrie 1937 şi reprezintă masa dinaintea confruntării în bătălia la care urmează să participe combatanţii. Timpul fiind prezent, reprezentat prin dispunerea circulară a celor 12 scaune-clepsidre, care îl măsoară. Semniţicaţia creaţiei a fost supusă mai multor interpretări cum că ar reprezenta „Cina cea de Taină”, cele 12 scaune din jurul mesei sunt Apostolii, iar masa îl reprezintă pe însuşi Isus. Alţii ar spune că masa reprezintă un simbol al reunirii familiei şi al meditaţiei, fiind dorinţa lui Brâncuşi de a renaşte acest vechi obicei străbun;
„Poarta Sărutului”, este lucrată în piatră poroasă, extrasă din carierele aflate în împrejurimi, finalizată în data de 27 octombrie 1938. Este ca un arc de triumf, simbolizând triumful vieţii asupra morţii, şi este alcătuită din 4 coloane groase, paralelipipedice, ce sprijină în partea superioară o grindă. Pe feţele fiecărei coloane se regăseşte simbolul sărutului. Bolta porţii are un ornament liniar delicat, fiind o continuitate de arcuri mici, iar mai sus pe trei linii orizontale, întâlnim continuarea unor forme ovale identice, de parcă ar fi conturul feţei şi al umerilor;
Ideea porţii era mult mai veche, în anul 1907, Brâncuşi realizase o primă versiune a sărutului, care simplificată devenea în 1910 monument funerar în cimitirul Montparnasse din Paris, la căpătâiul unei tinere rusoaice Tatiana Rachevski, care s-a sinucis, după o poveste de dragoste cu un prieten de-al lui Brâncuşi, Solomon Basile Marbe;
Monumentul a fost restaurat de mai multe ori, prima dată în anul 2003 finanţat de Banca Mondială. În anul 2010 în baza unui proiect aprobat de către un restaurator autorizat din cadrul Ministerului Culturii şi Cultelor. În anul 2013 Institutul Naţional al Patrimoniului a alocat fonduri în vederea realizării proiectului de restaurare şi conservare a monumentului;
„Coloana fără sfârşit” sau „Coloana Infinitului”, inaugurată la 27 octombrie 1938, a fost dedicată soldaţilor români, din Primul Război Mondial căzuţi în 1916, în luptele de pe malul Jiului. Are o înălţime de 29,35 metri, compusă din 16 module octaedrice suprapuse, numite „mărgele” de către Brâncuşi, având la extremităţile inferioară şi superioară câte o jumătate de modul. Este o stilizare a coloanelor funerare specifice sudului României, Brâncuşi însuşi a denumit-o „ea este simplu un proiect de coloană care mărită, ar putea sprijini bolta cerească”;
Alămirea Coloanei s-a făcut la faţa locului, aplicând prin pulverizare sârmă de alamă, tehnologia fiind aplicată pentru prima dată în România, adusă special din Elveţia. În anii ’50, comuniştii sub influenţa sovieticilor au plănuit să o demoleze, dându-i ordin lui Tănasie Lolescu să dărâme Coloana Infinitului pentru a o vinde la fier vechi. Considerând a fi un exemplu de sculptură burgheză dar aceasta nu a fost dus la finalizare;
Între anii 1998-2000, monumentul a fost restaurat prin intermediul unei colaborări dintre Guvernul României, Fondul Mondial al Monumentelor, Banca Mondială şi alte grupuri româneşti.
Alte opere expuse în România:
– la Muzeul de Artă din Craiova există expuse opere realizate de Brâncuşi: „Cap de copil” (din bronz patinat, 1906), „Domişoara Pogany” (bronz patinat, copie după varianta din 1913), „Orgoliu” (din bronz patinat, 1905), „Sărutul” (din piatră de Marna, 1907), „Scaun colţar” (din lemn de stejar, 1900), „Tors” (din marmură albă, 1910), „Vitellius” (din ghips, 1898);
– la Muzeul Naţional de Artă al României din Bucureşti, este expusă sculptura „Rugăciunea” (din bronz, 1907), „Supliciu” (din bronz, 1907);
– la Muzeul Băncii Naţionale din Bucureşti, este expusă sculptura „Cuminţenia pământului” (din calcar crinoidal, realizată prin tehnica cioplirii, 1907), de-a lungul existenţei, opera a avut 2 proprietari: inginerul Gheorghe Romaşcu, un bun prieten al lui Brâncuşi, care i-a vândut în 1910 statuia, pentru suma de 1500 lei. În anul 1957 comuniştii a luat-o în mod abuziv şi au expus-o timp de 50 de ani la Muzeul Naţional de Artă al României. În anul 2012, în urma unui lung proces opera a fost retrocedată moştenitorilor lui Romaşcu;
„Cuminţenia pământului”
Marele sculptor moare pe data de 16 martie 1957, în atelierul său din Impasse Rosin din Paris, Franţa. Pe 19 martie este înmormântat în Cimitirul Montparnasse. Nu a avut urmaşi, refuzând să se căsătorească pentru a-şi păstra deplina libertate de acţiune şi de creaţie. Dar rămâne cunoscut ca unul dintre cei mai importanţi artişti ai secolului XX, ca geniu al sculpturii. Moare mărturisind arhiepiscopului Teofil păcatele dar şi marele regret „cu inima tristă pentru că nu mă pot întoarce în ţara mea”. Este declarat membru post-mortem al Academiei Române;
Unele publicaţii au susţinut că Brâncuşi ar fi vrut să îi lase moştenire Statului Român peste 200 de lucrări şi atelierul său din Paris, acesta refuză pe motivul că sculptorul ar fi un reprezentant al burgheziei decadente, dar nu se menţionează nimic despre vreo donaţie sau moştenire.
Mormântul lui Constantin Brâncuşi, alături de executorii săi testamentari din Familia Istrati, Cimitirul Montparnasse, Paris-Franţa
Ştiaţi că: în anul 2018, opera lui Brâncuşi realizată între anii 1925-1927, numită „Le jeune fille sophistiquee (Portrait de Nancy Cunard)”, s-a vândut la pteţul de 71 milioane de dolari la Casa de Licitaţii Christie’s la New York ? este o sculptură din bronz aurit polizat, având o înălţime de 78 cm, montată pe un soclu din marmură albă. Astfel Brâncuşi devine al doilea cel mai scump sculptor din lume, după sculptorul şi pictorul elveţian Alberto Giacometti.
