Botezul Domnului


Simbol Valuta Cotaţie RON
EUR 4.8730
USD 4.1103
GBP 5.4535
Informaţii utile
Mersul Trenurilor
Mersul Autobuzelor
Taxi
Program Buletine
Politia
Primaria
    Conform Catehismului Bisericii Catolice, „Sfântul Botez este fundamentul întregii vieţi creştine, poarta vieţii în Duh ce deschide calea spre celelalte sacramente, Prin Botez suntem eliberaţi de păcat şi renăscuţi ca fii ai lui Dumnezeu, devenim mădulare ale lui Cristos, suntem încorporaţi în Biserică şi făcuţi părtaşi de misiunea ei”. Cuvântul „Botez” înseamnă „coborâre”,„cufundare”; Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este ion1.png Este Sărbătoarea în care ne amintim de Botezul lui Isus în râul Iordan, văzută ca o manifestare a Fiului lui Dumnezeu (Arătarea Domnului),  dezvăluirea o face însuşi Tatăl a cărui glas se face auzit în înălţimea cerului: „Acesta este fiul meu în care mi-am găsit mulţumirea!” a fost unul dintre momentele fundamentale ale vieţii sale omeneşti, care încheie timpul copilăriei şi vieţii ascunse al lui Isus, marcând începutul vieţii sale publice la vârsta de 30 ani.    Locul în care a fost botezat Isus, „Betania de dincolo de Iordan”: Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este Botezul-Domnului-Iordan-1024x459.jpg   Sfântul Ioan Botezătorul, este considerat de creştini ca Înaintemergătorul lui Isus, care a anunţat venirea lui Isus, îndemnând pe iudei la pocăinţă. Considerându-l proroc, locuitorii din Ierusalim şi din întreaga Iudee, se strângeau în jurul lui pentru a-i asculta cuvintele şi mai ales pentru a fi botezaţi de el în râul Iordan. Dar Ioan afirmă în mod clar că botezul său este o pregătire a unui eveniment purificator mult mai radical şi legat în mod direct de judecata finală a lui Dumnezeu: „După mine vine cel care este mai puternic decât mine, căruia eu nu sunt vrednic, plecându-mă să-i dezleg cureaua încălţămintei, el vă va botaza cu Duh sfânt şi cu foc.” În acest timp a venit Isus din Galillea, la Iordan, ca să se boteze de către el, Ioan însă l-a oprit zicând „Eu am trebuinţă să fiu botazat de Tine şi Tu vii la mine?” şi răspunzând Isus a zis către el: „Lasă acum, că aşa se cuvine nouă să împlinim toată dreptatea”, atunci l-a lăsat, şi l-a botezat. Pe când se ruga, s-a deschis cerul şi Duhul Sfânt a coborât peste el, cu o înfăţişare trupească, sub formă de porumbel, iar din cer s-a auzit un glas care zicea: „Tu eşti Fiul meu preaiubit, în tine îmi găsesc toată bucuria.”                                     Râul Iordan („râul care coboară”): Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este Raul-Iordan-Ierusalim-1024x585.jpg   Botez: taină a religiei creştine, destinată a şterge păcatul strămoşesc şi care constă în cufundarea corpului de către preot în apă sfinţită, sau prin stropirea corpului cu apă, ocazie cu care este primit şi prenumele; Păcat strămoşesc: aşa cum povesteşte Biblia, Adam şi Eva au trebuit să treacă proba de credinţă faţă de Dumnezeu, din păcate ademeniţi de diavol, care s-a prezentat sub forma unui şarpe, nu s-au supus lui Dumnezeu, mâncând din fructele pomului din care Dumnezeu le poruncise să nu mănânce. Astfel au comis un păcat grav prin neascultare şi orgoliu, au pierdut viaţa divină, sănătatea şi fericirea atât pentru ei, cât şi la fiii lor şi la toţi urmaşii lor. De vina păcatului strămoşesc a fost scutită preasfânta Fecioară Maria, pentru că trebuia să fie mama neprihănită a lui Isus şi prin Botez, vina păcatului strămoşesc este şters chiar dacă consecinţele sale dureroase rămân încă cu noi. Boboteaza este una dintre cele mai importante sărbători ale anului pentru creştini, de obicei, în acestă perioadă este foarte frig, de aceea este des folosită expresia „gerul Bobotezei”, după Liturghie, preotul sfinţeşte apa, apoi vom purta în casele noastre apa sfinţită de Bobotează, care este semnul prezenţei şi puterii regeneratoare a lui Dumnezeu, prin care primim viaţa cea nouă prin iertarea păcatelor prin spovadă, şi prin botez primim apărare de orice primejdie a trupului şi a sufletului.   Râul Iordan, are 320 km lungime totală, serveşte drept frontieră între Israel şi Iordania, apoi între Cisiordania şi Iordania, vărsându-se în Marea Moartă. Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este Botezul-Domnului-raul-Iordan.jpg      
Nu uita să distribui dacă ți-a plăcut:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *